Au «leşinat» ca să-i facă o farsă profului

Ultima actualizare:

    În curtea şcolii a fost plin de ambulanţeFoto: ISU Bucureşti-Ilfov
În curtea şcolii a fost plin de ambulanţeFoto: ISU Bucureşti-Ilfov

O glumă proastă a pus pe jar autorităţile. Opt elevi au mimat un leşin la ora de educaţie tehnologică, iar şase ambulanţe s-au grăbit să le acorde primul ajutor. Profesorul care i-a văzut cum ”cad ca seceraţi” s-a speriat şi i s-a făcut rău.

Panică la Şcoala nr. 99 din Capitală! Opt elevi de 12 şi 13 ani l-au anunţat pe profesorul cu care aveau oră că le este cald. Imediat, au ”leşinat”. Totul s-a petrecut, marți (31 mai), în jurul orei 13.40, când directorul unităţii de învăţământ a sunat disperat la 112. Nu mai puţin de şase ambulanţe SMURD au ajuns la faţa locului. Medicii au bănuit că elevii ar fi inhalat vreo substanţă toxică, astfel că a fost trimis şi un echipaj de cercetare chimică. Nici vorbă de aşa ceva. ”A fost cald în clasă, geamurile închise şi li s-a făcut rău copiilor”, ne-a declarat Marian Banu, de la Inspectoratul Şcolar. Când a văzut atâtea Salvări în curtea şcolii, pe profesorul de educaţie tehnologică, de 70 de ani, l-a luat durerea de cap şi a fost dus la Spitalul ”Bagdasar Arseni”.


    Profesorul a fost dus la spital Foto: ISU Bucureşti-Ilfov
Profesorul a fost dus la spital Foto: ISU Bucureşti-Ilfov

Copiii au avut altă reacţie când s-au trezit cu doctorii pe cap: doi au fugit, trei s-au făcut bine ca prin minune, iar alţi trei mai puţini curajoşi au urcat în ambulanţe şi au fost duşi la Spitalul ”Marie Curie”. Aici, medicii şi-au dat seama că elevii sunt sănătoşi tun şi au fost nevoiţi să recunoască că i-au făcut o farsă profesorului. „La noi au ajuns trei fete. Se pare că, de fapt, nu li s-a făcut rău, însă suntem obligaţi să verificăm dacă totul este în regulă. La un moment dat, copiii i-au zis profesorului că vor să deschidă geamul, iar acesta le-a spus că nu se poate, pentru că se face curent. Atunci, vreo opt copii au început să se plângă, la unison, că le este rău”, ne-a spus Daniel Buzatu, managerul Spitalului „Marie Curie”. Până să se afle că totul a fost o farsă, şcoala a fost evacuată şi toţi elevii au fost trimişi acasă. 

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net