În aşteptarea clienţilor, prostituatele se încălzesc la foc de tabără

Ultima actualizare:

    Taximetriștii le aduc clienți prostituatelorFotografii: Mihai Ionescu
Taximetriștii le aduc clienți prostituatelorFotografii: Mihai Ionescu

A venit vara, iar prostituatele din toată țara și-au dat întâlnire pe litoral. În goana după clienți, fetițele au împânzit bulevardele 24 de ore din 24.

Turiștii care traversează stațiunile de la malul mării au parte de un spectacol pe cinste. Cârduri de prostituate, care mai de care mai dezbrăcată și mai strident machiată, au pus stăpânire pe arterele din Constanța, dar și pe drumul care leagă celelalte stațiuni. Sunt sute de dame de companie la lucru pe litoral, și mii de clienți care le vizitează zilnic.


    Decât să pună o haină pe ele, preferă să facă focul
Decât să pună o haină pe ele, preferă să facă focul

Se lucrează mai ales pe timp de noapte, așa că fetele și-au încropit bordeluri în aer liber și se gospodăresc cum pot. Între două taxiuri pline ochi cu clienți dornici de plăceri carnale, ”fetițele” își găsesc timp pentru un grătărel sau chiar de o șuetă la un foc de tabără. Mai ales că pe timpul nopții temperaturile scad semnificativ, iar fetele nu prea sunt obișnuite să poarte haine. Fotoreporterii Click! au surprins un grup de prostituate în timp ce se încălzeau la un foc de tabără la marginea drumului, cot la cot cu clienții, dar și cu peștii care le protejează.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net