Alarmă azi-noapte pe străzile din sectorul 5, cal salvat de la moarte

Ultima actualizare:

    Calul a fost preluat de un ONG de protecție a animalelor
Calul a fost preluat de un ONG de protecție a animalelor

Mobilizare impresionantă a trecătorilor, nu şi a autorităţilor, pentru salvarea unui cal care s-a prăbuşit pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei. În timp ce căruțașul beat zăcea culcat lângă patruped, mai mulți trecători și locuitori ai zonei s-au mobilizat, au acoperit animalul cu pături şi i-au adus mâncare, fără ca cineva dintre autorități să intervină, relatează corespondentul digi24.ro

S-au prezentat doar polițiștii locali au întocmit un process verbal de constatare a prezenței animalului pe stradă. membrii unei fundaţii care luptă pentru protecţia animalelor, dar n-au putut să transporte calul la veterinar, pentru că aveau nevoie de acordul proprietarului. Nici angajaţii ISU n-au reuşit să facă mare lucru. Motivul - nu au o procedură pentru astfel de situaţii.

Un medic veterinar chemat chemat de urgență i-a făcut o perfuzie animalului pentur a prinde puteri, iar calul a reuşit în cele din urmă să se pună pe picioare.

Animalul a fost preluat de un ONG și dus la un adăpost până când va veni proprietarul. Martorii susțin că bărbatul era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fost transportat de o ambulanţă la spital, după ce a zăcut timp de mai multe ore pe trotuar

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net