Aşa ajuţi copilul să înveţe bine pentru Bacalaureat!

Ultima actualizare:

    Elevul are nevoie  şi de timp liber
Elevul are nevoie şi de timp liber

Bacalaureatul bate la uşă. Emoţiile, teama, stresul şi oboseala îşi fac simţită prezenţa, iar adolescentul trebuie susţinut de părinţi mai mult decât oricând. Psihoterapeutul Andreas Hniatiuc ne dă câteva sfaturi pe care ar trebui să le urmăm întocmai dacă vrem să ne ajutăm copilul să treacă cu brio peste emoţiile examenelor.

Cum îl ajuţi să facă faţă stresului?

A avea emoţii înaintea Bacalaureatului nu este o problemă în vederea depăşirii examenului, atâta vreme cât asimilarea informaţiilor s-a realizat în mod corespunzător.

De multe ori însă, aceste emoţii fireşti sunt amplificate artificial de cei din jur. Se recomandă ca părinţii să fie mai puţin critici, în măsura în care nu au motive reale de îngrijorare şi să acorde copilului suport afectiv.

Nu-l ameninţaţi cu pedepse, nu recurgeţi la violenţe fizice sau verbale. Copilul trebuie să fie stabil din punct de vedere emoţional. Părinţii ar trebui să se implice mai mult în a-l ajuta să înveţe, să asimileze cunoştinţe şi informaţii şi mai puţin în a-l speria inutil.

Elevul are nevoie şi de timp liber

În această perioadă, elevul nu trebuie privat de timpul său liber: plimbări, ieşiri cu prietenii, socializare etc. El va găsi ulterior resursele necesare pentru studiu.

Trebuie să existe un echilibru între timpul său liber şi timpul dedicat învăţăturii. Totul trebuie organizat în aşa fel încât elevul să se poată relaxa, să-şi poată încărca bateriile.

Este bine ca elevul să înveţe noaptea?

Activităţile de învăţare pe timpul nopţii sunt asociate de către părinţi cu privarea de somn, cu pierderea timpului alocat odihnei, ceea ce presupune acumularea oboselii.

Este recomandat ca studiul să se efectueze pe parcursul zilei. Însă, există şi excepţii. Dacă elevul este obişnuit să înveţe noaptea, atunci nu este cazul să-i schimbăm programul.

Contează foarte mult eficienţa şi randamentul copilului şi mai puţin faptul că învaţă ziua sau noaptea.

Meniul elevului: carne slabă, legume şi fructe

În ceea ce priveşte meniul elevului, se recomandă ca acesta să fie variat şi echilibrat incluzând carne slabă, legume şi fructe, combinând perfect cantităţile de lipide, glucide şi proteine. Ar trebui evitate suplimentele alimentare, pastilele şi băuturile cu efect energizant care au un conţinut crescut de cafeină.

Nu descurajaţi copilul!

Uneori, părinţilor le este mai la îndemână să-l ameninţe pe copil, să-l pedepsească, să aplice violenţe fizice sau verbale în loc de a-l încuraja, de a-l lăuda sau premia.

Este mult mai uşor să-i spui copilului „Eşti prost!" sau „Dacă nu iei examenul te voi pedepsi!" decât să te implici activ în a-l ajuta să înveţe, să se concentreze, să aibă putere de muncă. În majoritatea cazurilor, aceste metode nu dau rezultate pozitive. Dimpotrivă.

«Vacanţa începe după examene, nu înainte»Andreas Hniatiuc psihoterapeut „lapsiholog.com"

Înaintea unui astfel de examen este bine ca timpul liber să fie gestionat foarte bine. Nu se recomandă distracţii în exces sau irosirea timpului înaintea examenelor. Este recomandat ca elevul să fie mobilizat în vederea depăşirii examenului pentru ca apoi să poată pleca într-o binemeritată vacanţă.

Asta nu înseamnă că elevul va fi privat de ieşiri din casă sau de activităţi de tip social. Însă plecarea în vacanţă trebuie să aibă loc după depăşirea evenimentului, chiar şi în situaţiile în care elevul pică examenul.

Acestuia trebuie să i se acorde o scurtă vacanţă în care să se redreseze emoţional şi motivaţional. Privarea şi sancţionarea ar duce la blazare şi abandon.

BAC, sesiunea iunie-iulie

28 - 30 mai 2012: Înscrierea candidaţilor la prima sesiune1 iunie 2012: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a11 - 13 iunie 2012: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A13 - 15 iunie 2012: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B18 - 22 iunie 2012: Evaluarea competenţelor digitale - proba D25 - 27 iunie 2012: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internaţională - proba C2 iulie 2012: Limba şi literatura română - probă scrisă3 iulie 2012: Limba şi literatura maternă - probă scrisă4 iulie 2012: Proba obligatorie a profilului - probă scrisă6 iulie 2012: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E)d) - probă scrisă8 iulie 2012: Afişarea rezultatelor Bacalaureat 20129 iulie 2012: Depunerea contestaţiilor (orele 08:00 - 12:00)10 -12 iulie 2012: Rezolvarea contestaţiilor13 iulie 2012: Afişarea rezultatelor finale.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net