m.click.ro

top sombra

Alina Naghi a povestit cum a murit patronul Aldis: «Ultima secvenţă pe care mi-o amintesc este a bătăii sale din picior»

Alina Naghi

Alina Naghi

Anchetatorii au aflat ce s-a întâmplat pe 7 august când patronul Aldis şi-a pierdut viaţa. Poliţiştii de la Transporturi Navale, pe masa cărora se află dosarul accidentului în care milionarul George Naghi şi-a pierdut viaţa, au audiat-o pe Alina Naghi. Familia femeii i-a luat pe cei doi poliţişti şi i-a dus la fermă pentru că aceasta nu se poate deplasa.

„Este în convalescenţă şi încă nu şi-a revenit din starea de şoc, suferită pe data de 7 august", ne-a declarat Şerban Popescu, poliţistul care a audiat-o pe Alina Naghi. Aproapiaţii familiei susţin că ea deplasează greoi, în urma rănilor pe care le-a suferit în accidentul nautic în care soţul său şi-a pierdut viaţa. „Este în corset, iar la mâna şi piciorul stâng are probleme serioase. Acesta este motivul pentru care nu a putut merge la Poliţie să dea declaraţii", susţin surse care doresc să-şi păstreze anonimatul.

Greşeala milionarului?

În declaraţia pe care a dat-o în faţa oamenilor legii, se pare că Alina Naghi a povestit acelaşi lucru pe care l-a menţionat în scrisoarea trimisă de pe patul spitalului. Accidentul ar fi fost provocat de o clipă de neatenţie a milionarului care încerca să-şi înveţe soţia cum să stea cât mai confortabil în barcă.

„Ne aflam în barcă, pe Borcea, în acea nenorocită după-amiază de duminică. Plecasem de la casa de pe Dunăre şi pentru că eu stăteam foarte încordată în barcă şi mă ţineam cu braţul de marginea şalupei, George m-a îndemnat să mă relaxez şi să îmi proptesc picioarele în locul special, din faţa scaunului", spune Alina Naghi. Tot ea precizează că nu înţelegea cum să ţină piciorul pentru a nu exista pericolul să se rănească.

Secunda fatală

George Naghi s-a aplecat pentru a-i arăta, iar aceasta a fost secunda care a dus la tragedie. „Ultima secvenţă pe care mi-o amintesc este a bătăii sale din picior, prin care îmi arăta cum să îmi pun piciorul în acel piedestal. A fost o clipă de neatenţie, a mişcat, fără să îşi dea seama, volanul şi barca s-a dus, cu toată viteza, în mal! Iar de acolo... nu mai vreau să-mi amintesc nimic...", rememorează soţia patronului fabricii de mezeluri Aldis.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
    widget anuntexpres.ro - 5 articole
    Horoscop

    Trimite unui prieten!




    top down