Omul care a scăpat lumea de Al Treilea Război Mondial a murit

Ultima actualizare:

    Stanislav Petrov
Stanislav Petrov

În zilele noastre, nu este greu să numești pe cineva erou. Stanislav Petrov își merită cu adevărat aceast titlu, deși nu mulți știu că el a salvat lumea.

Pe 26 septembrie 1983, ofițerul militar sovietic Stanislav Petrov a primit un mesaj cum că cinci rachete nucleare au fost lansate de Statele Unite și se îndreptau spre Moscova. Acesta nu a iscat un haos total și, totodată, un război și a presupus că a fost o alarmă falsă, ceea ce a și fost. Cu asta, el a salvat lumea de la un război nuclear catastrofal. Petrov a murit la 77 de ani, însă va fi amintit mereu.

Karl Schumacher, activist politic în Germania, a fost unul dintre primii oameni care i-au scris și publicat povestea lui Petrov, la sfârșitul anilor 1990. Stanislav Petrov avea 44 de ani și pe 26 septembrie 1983 era de tură la un buncăr de detectare a rachetelor la sud de Moscova. Computerul său i-a spus că cinci rachete nucleare erau pe drum și, având în vedere timpul de zbor, avea la dispoziție 20 de minute să lanseze un contraatac. El le-a spus ofițerilor superiori că era o alarmă falsă. Nu avea nici o dovadă reală că acest lucru era adevărat, dar a salvat milioane de vieți cu această decizie.

Citeste AICI totul despre Omul care a scăpat lumea de Al Treilea Război Mondial!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net