Obama, vizită istorică în Hiroshima. Imagini inedite!

Ultima actualizare:

    Barack Obama a vizitat Hiroshima. Este primul președinte american care a vizitat orașul după ce a fost devastat în rumă cu peste șapte deceniiFoto Getty
Barack Obama a vizitat Hiroshima. Este primul președinte american care a vizitat orașul după ce a fost devastat în rumă cu peste șapte deceniiFoto Getty

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a mai făcut o vizită istorică, dar de această dată, dincolo de Pacific, în Japonia. Liderul american a vizitat orașul Hiroshima, locul unde a avut loc cea mai cunoscută tragedie din istorie. Este pentru prima dată când un președinte american a vizitat Hiroshima, de când a fost detonată bomba în 1945.

Barack Obama (54 de ani) a sosit vineri, 27 mai, la Hiroshima, Japonia, pentru a depune un omagiu în memoria celor uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma detonării bombelor atomice la Hiroshima și Nagasaki.

Obama a depus o coroană de flori la Monumentul Păcii
Obama a depus o coroană de flori la Monumentul Păcii

Liderul american a întâlnit câțiva supraviețuitori ai acelui moment apocaliptic, iar apoi a vorbit despre consecințele dezastruoase ale armelor nucleare, îndemnând la crearea unui context internațional lipsit de acestea, relatează BBC.com. Dincolo de discursul idealist, trebuie avut în vedere faptul că Statele Unite sunt una dintre marile puteri nucleare în momentul de față. Obama a fost totuși criticat pentru faptul că dincolo de părerile de rău exprimate pentru moartea atâtor oameni, el nu și-a cerut scuze în numele statului american pentru atrocitatea comisă.

S-a întâlnit cu premirul japonez, Shinzo Abe
S-a întâlnit cu premirul japonez, Shinzo Abe

Obama a vizitat întâi Muzeul Monumentului Păcii și s-a plimbat alături de premierul japonez, Shinzo Abe, prin Parcul Monumentului Păcii, relatează CNN.com. Ei au ținut un moment de reculegere în fața "flăcării eterne" și au depus amândoi câte o coroană de flori în memoria celor uciși de bombele atomice."Odată ce moartea a picat din cer, lumea s-a schimbat. Omenirea posedă mijloacele de autodistrugere. Trebuie să avem curajul să scăpăm de logica fricii și să clădim o lume fără arme nucleare", a declarat președintele american.

Președintele american l-a îmbrățișat călduros pe Shigeaki Mori, unul dintre supraviețuitorii atacului atomic
Președintele american l-a îmbrățișat călduros pe Shigeaki Mori, unul dintre supraviețuitorii atacului atomic

După discurs, Obama a întâlnit câțiva dintre cei care au reușit să scape din infernul căzut din cer. L-a îmbrățișat călduros pe Shigeaki Mori (79 de ani), un supraviețuitor care s-a luptat patru decenii pentru a obține recnuoașterea celor 12 americani uciși în timpul bombardamentului. Nu doar japonezi și-au pierdut atunci viața; au fost prizonieri americani și coreeni, femei și copii deopotrivă.

"Nu-mi imaginam că un președinte american va veni aici cât încă sunt în viață. Nu avem nevoie de scuze. Sper că va prezenta în Hiroshima ceea ce este bine pentru fericirea umanității. Aș dori să ne strângem mâinile în numele rațiunii și fără ură", a afirmat supraviețuitorul.

Rămășițele clădirii unui teatru din Hiroshima, după bombardamentul atomic
Rămășițele clădirii unui teatru din Hiroshima, după bombardamentul atomic

Atacul de la Hiroshima a avut loc la 6 august 1945, în urma acestuia pierzându-și viața 140.000 de oameni. La scurt timp, cea de-a doua bombă atomică a lovit Nagasaki, care a făcut încă 74.000 de victime, conform BBC. Bombardamentul atomic a obligat atunci Japonia să capituleze și să se retragă din război. Japonia rămăsese în 1945 ultimul bastion ale Axei, iar liderul Imperiului Japonez nu ar fi cedat dacă nu ar fi existat bomba atomică. Americanii au dorit să-i intimideze nu doar pe japonezi, ci întreaga lume cu noua armă pe care abia o creaseră.

image
image
image
image
image
image
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net