Maternitatea în care va naşte ducesa de Cambridge, confruntată cu o problemă sanitară

Ultima actualizare:

    Ducesa de Cambridge a dezvăluit, la începutul acestui an, că cel de-al doilea copil se va naşte "între mijlocul şi sfârşitul lunii aprilie"Foto: Getty Images
Ducesa de Cambridge a dezvăluit, la începutul acestui an, că cel de-al doilea copil se va naşte "între mijlocul şi sfârşitul lunii aprilie"Foto: Getty Images

O unitate din spitalul londonez St. Mary, în care urmează să nască ducesa de Cambridge, a fost închisă în acest weekend din cauza unei probleme de ordin sanitar, ce constă în prezenţa unei bacterii periculoase, informează presa internaţională.

"Marea Britanie aşteaptă cu sufletul la gură. Kate Middleton, ducesa de Cambridge, trebuie să nască dintr-un moment în altul al doilea copil al ei cu prinţul William", scriu jurnaliştii de la site-ul 20minutes.fr.

În contextul în care întregul regat se pregăteşte să sărbătorească venirea pe lume a "bebeluşului regal cu numărul 2", spitalul în care trebuie să nască ducesa de Cambridge se confruntă cu o problemă de ordin sanitar, precizează The Telegraph.

O unitate din acel stabiliment medical a trebuit să fie închisă. Motivul constă în proliferarea unei bacterii care a afectat 10 pacienţi, cărora le-a cauzat probleme stomacale. "Suntem pe cale să desfăşurăm o vastă operaţiune de dezinfectare", a precizat o sursă din administraţia spitalului, citată de tabloidul Daily Mirror. "Nu există risc de propagare, dar acest incident nu putea să se producă într-un moment mai prost", a adăugat aceeaşi sursă.

Un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham a precizat că planurile familiei regale nu au fost modificate din această cauză, iar Kate Middleton va naşte într-adevăr cel de-al doilea copil al său la maternitatea St. Mary din Londra, potrivit Mediafax.

Ducesa de Cambridge a dezvăluit la începutul acestui an că bebeluşul se va naşte "între mijlocul şi sfârşitul lunii aprilie".

În vârstă de 32 de ani, prinţul William, nepotul reginei Elizabeth a II-a, ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prinţul Charles. La 29 aprilie 2011, căsătoria grandioasă a prinţului William cu Catherine Middleton, celebrată la catedrala Westminster din Londra, s-a derulat în faţa camerelor video ale presei din lumea întreagă, lumea întreagă fiind fascinată de acest cuplu tânăr care întruchipează faţa modernă a celei mai celebre familii regale.

Informaţia privind noua sarcină a ducesei Catherine a fost făcută publică la 8 septembrie 2014. Acesta este al doilea copil al cuplului, după prinţul George, care s-a născut la 22 iulie 2013. Născut în mijlocul unei veritabile frenezii mediatice, prinţul George este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net