Mai simplu nu se poate! Acesta e cel mai ușor exercițiu de matematică

Ultima actualizare:

    Dacă știi să numeri și să aduni, nu vei avea probleme!
Dacă știi să numeri și să aduni, nu vei avea probleme!

Exercițiul din imagine poate fi rezolvat chiar și de copiii de grădiniță, care abia au învățat să numere. Odată ce găsești „secretul” care stă la baza lui, îl vei rezolva foarte repede. Iar dacă ți se pare că nu este deloc simplu, mai uită-te odată, dar de data asta cu atenție! Totul se poate termina în numai câteva secunde.

După ce îl vei rezolva, vei râde la gândul că prima oară când l-ai văzut ți s-a părut complicat. Exercițiul acesta este unul dintre cele mai simple și poate fi rezolvat imediat. Dacă știi să numeri și să faci o adunare simplă, vei reuși. Iar dacă nu, îți arătăm noi cum se face: 111 = 13 pentru că prima cifră se așază în ordine crescătoare, deci 1, urmată de 1 + 1 + 1, adică trei. Tot nu ai înțeles? Acceași regulă se aplică și la celelalte: 112 = 24 pentru că prima cifră este 2 (în ordine crescătoare de sus în jos, n.r.), urmată de 1 + 1 + 2 = 4, deci, 24. Iar pentru cerința noastră, nu vă păcăliți. Enunțul problemei sare peste 116 și trece direct la 117, dar trebuie luat în calcul și cel anterior. Așadar, 117 = 7, urmată de 1 + 1 + 7 = 9, deci 79.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net