Femeile din viaţa lui Adrian Păunescu - VIDEO

Citeste tot despre: 

Scriitorul mărturisea, anul trecut, într-un interviu acordat revistei „Tango", că a avut trei mari iubiri,sau mai degrabă „3,14". Fiecare femeie din viaţa sa a inspirat volume copleşitoare de poezii.

Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, cu poeta Constanţa Buzea şi cu Carmen Antal. A avut şi copii nelegitimi, a căror identitate nu a fost niciodată făcută publică, scrie Adevărul.

S-au aşezat, splendide, în rândul femeilor care l-au iubit şi care s-au făcut iubite ca nimeni altele, nume sonore sau mai puţin cunoscute. Poete mari, pe care istoria literaturii române le-a aşezat deja în pagini sau pe care le va uita, nedreaptă. Femei curajoase, demne, a căror viaţă nu poate să mai fi fost la fel după ce l-au întâlnit pe marele scriitor: cele două soţii, Constanţa Buzea şi Carmen Antal Păunescu. Şahista Margareta Mureşan. Ana Blandiana. Ioana Proca. Doina Aldea-Teodorovici. Carmen Bogorodea...

Enumerarea mea e indiscretă, modestă şi, desigur, nedreaptă. Pentru că, aşa cum spunea Adrian Păunescu în interviul pe care mi l-a acordat pentru revista „Tango" în primăvara lui 2009, atunci când am vorbit despre numărul marilor sale iubiri, „e ceţos totul. Nu cred că ştiu să număr, nu în sensul că ar fi foarte multe... Cred că am avut trei mari iubiri. Deşi cred că sunt nedrept. Mai degrabă 3,14 - Pi. Şi nenorocirea e că femeile au orgoliul, cum au şi bărbaţii, să fie unicate, şi orice-ai spune de la 1 în sus e jignitor".

Prima dată

S-a căsătorit în 1960 cu poeta Constanţa Buzea. „Nu mai puteam unul fără altul. Aveam 17 ani, ne-am îndrăgostit, eu şi Constanţa Buzea, şi ne-am dus la primărie. Şi acolo ăla când a aflat că aveam 17 ani şi câteva luni a zis să aduc hârtie de la tata că e de accord, că eu nu eram major. Şi-am zis: Dacă l-aş putea găsi eu pe tata..." Tata era în puşcărie. Am avut răbdare şi, la 18 ani, ne-am dus şi ne-am căsătorit", mi-a povestit Adrian Păunescu, vorbindu-mi despre cea dintâi mare iubire a sa.

„Constanţa era o fată frumoasă, era curată, era nobilă, era talentată. Am iubit-o foarte mult." Însă relaţia s-a erodat, dragostea de început nu a mai fost de ajuns, iar în jurnalul său, „Creştetul gheţarului", poeta consemnează scene dramatice sau tragi-comice ale unei căsnicii aşezate fie sub semnul deznădejdii, fie al revoltei. „Îşi aranjează să rămână singur în Bucureşti. Ne expediază în vacanţe lungi, ca să-şi facă de cap", scrie soţia rănită. Explicaţiile poetului diferă, însă, fundamental, de cele ale fostei consoarte.

Mai citeşte:

Inima i-a cedat după 51 de ore de suferinţă

Pelerinaj la casa poetului Adrian Păunescu. Vezi ce mesaje i-au lăsat admiratorii

Ultima emisiune în direct a lui Adrian Păunescu a fost difuzată de Radio Reşiţa - AUDIO

Craiova: 25.0000 de lumânări vor fi aprinse pentru Adrian Păunescu

O neîncredere

„În momentul în care eu am început o viaţă socială foarte palpitantă, cu pierderea nopţilor, cu plecări prin ţară, probabil că s-a petrecut ceea ce era aproape firesc să se petreacă. A apărut o neîncredere... la început nemotivat, o înstrăinare, şi, probabil, eu, după aceea, m-am străduit să o motivez. Între cele două naşteri ale Constanţei, au apărut şi alte relaţii, au apărut şi alţi copii prin alte zone ale pământului şi aşa mai departe...", recunoaşte poetul în interviul din „Tango".

Trădările

Carmen Bogorodea, ultima muză a poetului:

În cartea Constanţei Buzea, episodul în care ia cunoştinţă de trădarea soţului şi de existenţa celorlalţi prunci este transpuns ca o scenă halucinantă.

„Câteva luni după naşterea Ioanei, stând noi de vorbă, încercam să-l asigur că următorul nostru prunc o să fie băiatul pe care şi-l doreşte. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naşte numai fete. Cum aşa?! Şi, fără să-i pese de efect, mi se spovedeşte cu orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi născut gemene", scrie Constanţa Buzea, apoi relatează episodul întâlnirii sale cu mama fetiţelor, întâlnire intermediată chiar de soţul ei.

„Îmi deschide o blondă nisipie care mă pilotează în tăcere către un pătuţ dublu cu grilaj, în care copilele îşi zbăteau bucuroase mânuţele şi genunchii, între păpuşi şi sumedenie de jucării într-un aranjament ostentativ. Este mai scundă decât mine, transpiră cuprinsă de un tremur abia perceptibil. Nu spune mare lucru, instruită probabil de el la telefon. Fetele - copii identice ale Ioanei mele. Eu năşteam în iunie, ea în septembrie. Adrian reuşise performanţa de a trăi liniştit, pendulând fără istov între două femei însărcinate, una mai naivă decât alta, nevasta şi amanta, alăptându-i pruncii dolofani."

Un şantaj

De ce nu a clarificat situaţia legată de copiii născuţi în altă casă, îl întreb pe poet în interviul din „Tango„, iar răspunsul său duce discuţia în altă zonă: „N-am elucidat-o pentu că fiinţa despre care e vorba a încercat un şantaj pe care nu-l suport, poate să vină şi de la puterile atomice. Şi anume, a încercat să intre şi ea la pachet, în eventuala recuperare a acelui copil. Aşa s-au întrerupt discuţiile".


Aventura cu Ana Blandiana

Ana Blandiana i-a luat minţile şi i-a dat poezie lui Adrian Păunescu:

Tot în epoca primului mariaj al poetului, frumoasa Ana Blandiana se iveşte sporadic ca un personaj fabulos atât în amintirile lui Adrian Păunescu, cât şi ale Constanţei Buzea. Nana-Otilia, numele sub care „rivala" apare în „Jurnalul" Constanţei Buzea, combină pseudonimul literar al Anei Blandiana şi numele său real, Otilia Coman. „Într-o noapte, soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr cu Nana Otilia, vizibil surprinsă când le-am deschis uşa. Au descărcat, mirosind a zăpadă, în mijlocul mesei noastre rotunde, o plasă cu mere roşii, de vis.

Păreau amândoi picaţi din grădina Raiului, după izgonire..." Volumul lui Adrian Păunescu, „Fântâna somnambulă", apărut în 1968, consemnează trăirile poetului îndrăgostit şi este pentru Constanţa Buzea prilej de insuportabilă suferinţă:

„În vremea aceea, Adrian venea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la perete, suferea. Ofta cu ochii strânşi, aproape să plângă, refăcând în minte scenele cu Nana îmbrăţişându-se şi prelungind agonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a luat premiul şi a stârnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea".

Dincolo de foile de jurnal, de discuţiile de astăzi şi dintotdeauna, una dintre cele mai frumoase poezii ale Constanţei Buzea, „Acolo unde cred că eşti" , aşază în eternitate durerea despărţirii celor doi soţi care, la un moment dat, nu s-au mai putut recupera întru dragoste. „Tot mai departe simţi şi taci/Adăugat la rest mereu/ Şi nu mai pot înainta/ Decât pierzându-mă şi eu"...

Pe aceeaşi temă:

Scrisoarea lui Adrian Păunescu de pe patul de spital

Traian Băsescu: «Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat»

Ion
Iliescu: „Păunescu a marcat istoria culturii noastre”

«Tată, fă-te bine! Vine ziua mea!» - citeşte
emoţionantă scrisoarea adresată ieri de Ana Maria Păunescu poetului

Ultima
poezie a lui Adrian Păunescu, scrisă pe patul de spital

Victor
Socaciu: «Adrian Păunescu va fi mai mare după ce nu va mai fi»

George
Stanca: «Munca exagerată l-a adus în pragul morţii»

Alegerea de tăcere şi de umbră

S-a vorbit mai mult despre celelalte femei din viaţa lui Adrian Păunescu decât despre cea care i-a rămas alături până la moarte. Şi nu pentru că ea este cea care a ocupat cel mai neînsemnat loc, ci pentru că ea, femeia vieţii lui, soţia pentru totdeauna, a ales, de bună voie, să rămână în umbră. "Voi scrie o carte în care voi povesti despre toate iubirile mele", mi-a promis poetul în primăvara anului trecut.

"Dar nu voi scrie despre iubirea dintre mine şi Carmen. Nu-i aşa, Carmen, că tu mi-ai cerut să nu scriu despre noi?", şi-a chemat consoarta ca să depună mărturie despre alegerea ei de tăcere şi umbră. "Aşa este", a confirmat Carmen Păunescu. „Pentru că tot ce am trăit noi vreau să ne rămână doar nouă".

Viaţa multiplă a poetului îndrăgostit

În viaţa poetului se derulează, mai departe, tumultuoase poveşti de dragoste, consemnate în jurnale şi, mai ales, sublimate superb în volume de versuri. Marea şahistă Margareta Mureşan devine, reinventată în cuvintele poetului, „regina neagră".

Iar poemul „Nebun de alb" reaşază sub simboluri ale jocului de şah mişcările, uneori fatale, ale iubirii. „Lăsând ambiţiile de o parte/ Ne aruncăm în marea nemiloasă/ Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,/ Ne facem, din sudoare, sfânta casă.// Pe urmă vin ceilalţi să ne-o distrugă/ Şi ochii tăi mă caută întruna/ Şi eu înalţ nefericită ruga/ Purtând pe tâmple soarele şi luna.// Şi te iubesc cu milă şi cu groază,/Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,/Ca un nebun de alb ce capturează/ Regina neagră pentru veşnicie."

„Nu am vorbit deloc despre dragostea mea pentru o altă femeie, Ioana, şi pentru tragica Elena... Altă dată!", îşi aminteşte Adrian Păunescu, la un moment dat, în timpul interviului nostru din 2009. Iar acel „altă dată!" plin de zâmbet nu ne îngăduie niciunuia să bănuim că acea altă dată nu va mai veni.

Ioana Proca, poetă venită din Dăbulenii Doljului, este cea care a mângâiat inima poetului după despărţirea de famile, în anii '70, anii scindării şi ai certurilor pentru copii. Iar Elena, tragica Elena, este personajul superb, misterios, atent povestit şi desluşit în „De la Bârca la Viena", volumul apărut în 1981...

Ultima expresie

În 25 martie 1990, poetul s-a căsătorit cu splendida Carmen Antal, pe care o întâlnise cu şase ani mai devreme, în preumblările Cenaclului Flacăra. În anii '80, tânăra hunedoreană de origine maghiară cânta „Toate femininele vor pace", era minoră şi, categoric, era de-o frumuseţe absolut răpitoare. La exact nouă luni după căsătorie, Carmen Păunescu i-a dăruit soţului ei fetiţa care avea să-i fie dragoste supremă, pe Ana Maria, născută în ziua de Crăciun a anului 1990. Poetul recunoaşte că îşi iubeşte copilul cel mic mai mult decât pe oricine pe lume...

„Nu înseamnă că, iubind-o cu disperare pe Ana Maria, nu-i iubesc şi pe Andrei şi pe Ioana. Dacă Ioana apărea când a apărut Ana Maria, aş fi iubit-o la fel. Dacă Andrei apărea când a apărut Ana Maria, l-aş fi iubit la fel. E vorba de ultima mea expresie", lămureşte poetul situaţia, în ultimul său interviu din revista „Tango".

Altă Carmen

Pe parcursul căsătoriei sale cu Carmen Păunescu, poetul se reîndrăgosteşte, abrupt şi fără ocolişuri, de alte două femei care ocupă locuri însemnate în istoria inimii şi a scrisului său. Doina Aldea Teodorovici îşi pierde viaţa într-o eră în care iubirea ei pentru poetul Cenaclului Flacăra ameninţa să-i dea peste cap toate rosturile.

De dragul ei a scris poetul „Noaptea marii beţii", de dragul lui a cântat ea, cu glas cu inflexiuni tragice, acompaniată de soţ: „Vai, cetatea nu mai are Rai, stai, iubirea nu mai are grai"... Şi tot pe timpul căsătoriei cu mama Anei-Maria se întâmplă povestea de iubire prelungă, sfâşietoare, cu tânăra poetă Carmen Bogorodea. Între 1995 şi 2003, Adrian Păunescu trăieşte cu şi pentru altă femeie care, însă, la un moment dat, decide să ­plece mai departe.

„În 2003 am suferit enorm. De fapt, în 2003, a fost singura situaţie în care eu n-am mai avut un rol decisiv în separare, în sensul că, după ce a înţeles că mi-e imposibil să mă despart de soţia mea şi de fetiţa mea, ea a acţionat. Trebuie să recunosc, a avut tăria de caracter, şi nebunia, şi, aş zice eu, nedreapta iniţiativă de a mă părăsi".

Din această suferinţă s-au născut două volume de versuri de dragoste: „Liber să sufăr" şi „Din doi în doi". „Eu simt că mor uitându-mă-ndărăt/ Şi cum coboară lacrimi să mă spele,/ Te caut într-un cuib de rândunele,/ Mi-e dor, măcar în poze, să te văd.// Şi, totuşi, dincolo de-acest prăpăd,/Tu ce mai faci, motiv al vieţii mele?"