UE îi cere Marii Britanii să iasă cât mai repede din blocul comunitar

Ultima actualizare:

    Parlamentul European a adoptat marți o rezoluție
Parlamentul European a adoptat marți o rezoluție

Parlamentul European a adoptat marţi o rezoluţie prin care îi cere Marii Britanii să activeze imediat clauza de retragerea din UE, prevăzută în Tratatul de la Lisabona, potrivit News.ro. Și asta, „pentru a evita orice incertitudine care ar aduce prejudicii şi pentru a apăra integritatea Uniunii”, relatează AFP.

În rezoluţia adoptată cu 395 de voturi pentru şi 200 împotrivă, europarlamentarii au subliniat şi că „voinţa exprimată de poporul britanic trebuie respectată în totalitate şi cu scrupulozitate”.

Toate instituţiile europene au cerut Londrei să activeze cât mai repede Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce reglementează ieşirea unui stat membru din blocul comunitar.

Vineri, la scurt timp după anunţarea rezultatelor referendumului, premierul David Cameron şi-a anunţat demisia începând din luna octombrie. El a precizat că îi va lăsa succesorului său sarcina de a negocia termenii ieşirii din UE.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net