Spânzuratul care a înviat, iertat de la a doua moarte

Ultima actualizare:

Condamnat la moarte pentru trafic de droguri, Alireza M., de 37 de ani, a fost iertat după ce a supravieţuit la execuţia prin spânzurare în închisoarea Bojnord! Miracolul s-a produs după ce, în ziua de 9 octombrie,  bărbatul a atârnat în ştreang timp de 12 minute. Faţa lividă şi trupul său inert prezentau toate semnalmentele morţii.

Medicul legist care a asistat la execuţie a confirmat decesul după ce a constatat că acesta nu mai respira şi nu mai avea puls. Trupul neînsufleţit a fost aruncat printre cadavre la morgă, unde... bărbatul a înviat! A doua zi, Alireza a fost găsit în simţiri, bine mersi.

Nimeni nu îşi poate explica minunea, fiindcă, în timpul strangulării prin spânzurare, circulaţia sangvină se opreşte şi oxigenul nu mai ajunge la creier, moartea survenind în numai câteva minute. Spânzuratul supravieţuitor a fost dus la spital şi se simţea destul de bine, dar judecătorul a hotărât să fie executat a doua oară. Calvarul prin care a trecut a înduioşat întreaga lume.

După numeroase insistenţe, ministrul justiţiei, Mostafa Pour-Moham­madi, a anunţat că Alireza nu va mai fi executat, urmând ca ulterior să se stabilească ce pedeapsă i se va aplica.

Iranul este una dintre ţările cu cele mai multe execuţii anuale ca urmare a condamnărilor la moarte. Pedeapsa capitală se aplică pentru crimă, viol, jaf armat, trafic de droguri şi adulter.  Se crede că 200 de oameni au fost executaţi în Iran după venirea la putere a noului preşedinte, Hassan Rouhani, în iunie. Anul trecut au fost peste 500 cazuri de condamnare la moarte.

image
image
image
image
image
image
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
image
actualitate.net
image
actualitate.net