Regele Spaniei, Juan Carlos, a abdicat după 39 de ani de domnie

Ultima actualizare:

    Regele Juan Carlos a ajuns pe tronul Spaniei în 1975, după dictatura generalului Franco. (Foto: Reuters)
Regele Juan Carlos a ajuns pe tronul Spaniei în 1975, după dictatura generalului Franco. (Foto: Reuters)

Regele Spaniei Juan Carlos a renunţat luni la tron după 39 de ani de domnie. El a abdicat în favoarea fiului său Felipe.

Primul ministru al Spaniei, Mariano Rajoy, a anunţat vestea şi a precizat că va fi organizată o şedinţă de guvern de urgenţă în urma deciziei suveranului, informează El Pais.

Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, a cedat prerogativele în favoarea fiului său Felipe în vârstă de 46 de ani.

Update 12.14. Premierul Spaniei a anunţat că Regele Juan Carlos va transmite personal motivele pentru care a ales să predea tronul fiului său.

Regele a urcat pe tron la moartea lui Francisco Franco, în noiembrie 1975, şi-a construit popularitatea conducând tranziţia în Spania către democraţie, după care s-a confruntat cu un final de regim marcat de probleme de sănătate şi scandaluri.

El a fost criticat în mai multe rânduri de presă şi diverşi observatori politici pentru stilul de viaţă luxos şi cheltuielile mari pe care le făcea Casa Regală deşi Spania traversează o perioadă de criză puternică.

Juan Carlos s-a căsătorit la Atena, la 14 mai 1962, cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei, fiica regelui Paul al Greciei. Ea era ortodoxă însă s-a convertit la roman-catolicism pentru a deveni regină a Spaniei. Împreună au două fiice și un fiu.

La 8 mai 2010 regele a fost operat cu succes de un nodul la plămânul drept, la un spital din Barcelona. În aprilie 2012 Juan Carlos a trebuit să fie supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul San Jose din Madrid, după o cădere la o vănătoare privată în Botswana. El a suferit o fractură triplă de șold.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
IMG 20240422 WA0003 1536x1082 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net