Vine SFÂRȘITUL! Află cum sărbătoresc oamenii din întreaga lume!

Ultima actualizare:

    Apocalipsa (FOTO Arhiva Click!)
Apocalipsa (FOTO Arhiva Click!)

Chiar dacă mayaşii nu au prezis concret că lumea se va sfârşi vineri, la nivel internaţional, zvonurile că umanitatea va dispărea de pe faţa pământului, în doar câteva ore, au stârnit, pe lângă o falsă panică, o nevoie de sărbătorire a evenimentului.

Apocalipsa a devenit pretex de petrecere în mai multe locuri din lume. Vestea a fost îmbrăţişată cu teamă, dar şi cu fascinaţie.

Mexic

Aproximativ 1000 de persoane, care s-au declarat ca fiind şamani, vizionari, cititori în stele şi în cristale sau yoghini s-au adunat în oraşul Merida, din peninsula Yucatan, la o distanţă de o oră şi jumătate de ruinele mayaşe de la Chichen Itza. Oamenii doresc să celebreze împreună naşterea „Noii Ere" şi nu oricând, ci la ora locală 5 a.m., vineri, conform publicaţiei The Star.

Franţa

Potrivit unor zvonuri, un munte din Pirineii francezi este singurul loc de pe pământ, ferit de distrugere. Se pare că un OZN uriaş şi câţiva extratereştrii vor aştepta sub munte, pregătiţi să îi salveze pe cei care se vor afla în apropiere.

Rusia

Pentru 1500 de dolari se va pune la dispoziţie o metodă de salvare, în caz că vine sfârşitul lumii, în fostul bunker subteran al dictatorului sovietic Josef Stalin, în centrul Moscovei.

Mare Britanie

Sute de oamenii s-au reunit la Stonehenge, pentru o petrecere apocaliptică, în adevăratul sens al cuvântului. Petrecerea coincide cu solstiţiul de iarnă. Arthur Uther Pendragon, cel mai cunoscut druid al Marii Britanii, afirmă că a prevăzut apariţia unui grup mai mare de oameni, decât de obicei, la Stonehenge. Pendragon nu este de acord cu ideea sfârşitului de lume, ca de altfel nici ceilalţi amici druizi, pe care i-a consultat.

Serbia

Sârbii ne transmit să ignorăm ideea cu refugiul în Pirinei. Adevăratul loc spre care trebuie să plecăm, cât mai repede, inainte să ne prindă sfârşitul, este Muntele Rtanj, un vârf în formă de piramidă, din Serbia, care a început deja să atragă cultişti. Legenda locală relatează că muntele a înghiţit, în trecut, un vrăjitor diabolic, iar acesta va fi eliberat în ziua în care va veni sfârşitul lumii, într-o minge de foc. Interiorul muntelui se va deschide, devenind un loc în care oamenii se pot ascunde, în timp ce vrăjitorul cel rău va distruge restul pământului.

Turcia

Sirince, o mică localitate din Turcia, celebră pentru vinuri, este considerată ca al doilea loc, după Bugarach, în care ne putem refugia în faţa sfârşitului. Dar joi, la faţa locului au fost prezenţi mai mulţi jurnalişti şi ofiţeri de securitate decât persoane care fug din calea Apocalipsei, bineînţeles, spre dezamăgirea restaurantelor locale şi a vânzătorilor ambulanţi de suveniruri.

Italia

Sudul Italiei pregăteşte o petrecere-monstru, vineri, dotată cu baloane cu aer cald şi muzică, în piaţa principală a comunei Cisternino.

Statele Unite

Giorgio A. Tsoukalos, producător şi gazdă a emisiunii „Ancient Aliens", de pe History Channel, va organiza o petrecere în New Orleans, în mijlocul căreia va ateriza, el însuşi, cu o navă spaţială.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net