m.click.ro

top sombra

Satelitul UARS a căzut pe Pământ. NASA confirmă - VIDEO

UARS este nefuncţional de ani buni

UARS este nefuncţional de ani buni

UARS a devenit o vedetă în aceste zile, iar căderea lui pe Terra a fost aşteptată cu sufletul la gură de toată lumea. Iată că acest moment s-a petrecut.

UPDATE Satelitul a căzut pe Pământ între orele 3.23 GMT şi 5.09 GMT (6.23 - 8.09, ora României). Agenţia spaţială americană încă nu a determinat încă locul exact unde au căzut fragmentele. Unele fragmente ar fi căzut la sud de oraşul Calgary, în vestul Canadei. NASA caută resturile satelitului în Canada şi în Oceanul Indian.

UPDATE Bucăţi din satelitul NASA au fost descoperite în Canada. Nasa a confirmat că bucăţi din satelit au aterizat în Canada, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic şi Oceanul Indian.

O săptămână întreagă acest satelit a fost urmărit de NASA şi de curioşii ce pronosticau pe undeva va „ateriza” el.

Agenţia americană a confirmat că în această dimineaţă satelitul UARS, urmărit de populaţia Globului, a căzut pe Terra.

„Putem confirma ca UARS e jos. Bucăţi din el au căzut pe pământ vineri noaptea şi sâmbătă dimineaţa", a scris NASA pe Twitter.

Se ştie că UARS a intrat în atmosfera în zona Oceanului Pacific. Locul în care a picat nu poate fi confirmat încă din cauza faptului că NASA a pierdut semnalul cu satelitul lor.

Toată lumea şi-a îndreptat privirea spre acest satelit tocmai pentru că NASA nu a putut prezice unde va cădea.

Specialiştii au prezis că zone probabile sunt Canada, Africa sau Australia.

UARS e mare cât un autobuz, are 6 tone, se afla pe orbită de 20 de ani, pentru a strânge informaţii despre stratul de ozon. De şase ani este nefuncţional. Satelitul s-a dezintegrat în zeci de bucăţi odată intrat în atmosferă, cele mai mari fiind de 150 de kilograme.

Agenţia a cerut ca oricine găseşte o bucată din satelit să o predea autorităţilor, deoarece este proprietate a SUA.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
    Sexy sport
    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    Trimite unui prieten!




    top down