Paşte sângeros în Ucraina! Patru morţi după un atac al separaţiştilor pro-ruşi

Ultima actualizare:

    Militanţi proruşi în spatele unei baricade din oraşul Slaviansk. (Foto: Reuters)
Militanţi proruşi în spatele unei baricade din oraşul Slaviansk. (Foto: Reuters)

Patru persoane - trei militanţi proruşi şi un atacant - au fost ucise duminică dimineaţa într-un atac armat în apropiere de Slaviansk, în estul Ucrainei, a declarat un reprezentant local al separatiştilor pentru jurnalişti. Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk şi-a exprimat indignarea după ce în estul Ucrainei au fost distribuite manifeste antisemite, şi a cerut ca "aceşti nemernici" să dea socoteală în justiţie, potrivit Mediafax.

tacul a avut loc în apropierea unui baraj instalat de către militanţi proruşi în satul Bilbasivka, la câţiva kilometri vest de Slaviansk, un oraş aflat în întregime sub controlul proruşilor, a precizat Viaceslav Ponomarev.

"Patru maşini au venit în apropiere de barajul nostru, către ora (locală) 1.00 (1.00, ora României). Am vrut să-i controlăm. Atunci au deschis focul asupra noastră, cu arme automate", a declarat pentru AFP un militant prorus cu faţa acoperită cu cagulă, Vladimir, în vârstă de 20 de ani, care afirmă că s-a aflat la faţa locului la momentul respectiv.

"Erau aproximativ 20 de atacatori. Rapid au sosit întăriri la barajul nostru, iar atacatorii au plecat. Nu ştiu dacă în rândul lor sunt morţi. Dacă sunt, i-au luat cu ei", a adăugat Vladimir, anunţând trei morţi şi patru răniţi în rândul militanţilor proruşi.

La Slaviansk, primăria, poliţia şi sediul local al serviciilor secrete se află sub controlul unor militanţi proruşi. Ei sunt susţinuţi de către persoane înarmate prezentate ca fiind "grupuri de autoapărare", dar pe care Kievul şi occidentalii le acuză că sunt trupe de elită ale serviciilor speciale din cadrul armatei ruse.

Guvernul proeuropean de la Kiev a lansat săptămâna trecută o operaţiune menită să dezarmeze militanţii proruşi şi să elibereze clădirile pe care aceştia le ocupă.

Rusia s-a declarat duminică "indignată" faţă de atacul armat sângeros comis în estul Ucrainei, o zonă afectată de o insurecţie prorusă, denunţând "o provocare" din partea naţionaliştilor ucraineni radicali, relatează AFP.

"Rusia este indignată de această provocare care denotă o lipsă de bunăvoinţă din partea autorităţilor de la Kiev de a dezarma naţionaliştii şi extremiştii", afirmă Ministerul rus de Externe într-un comunicat publicat după atacul comis în apropiere de Slaviansk, soldat cu patru morţi - trei militanţi proruşi şi un atacant neidentificat - potrivit unui lider separatist prorus din localitate.

Moscova atribuie acest atac Pravi Sektor, o grupare naţionalistă paramilitară ucraineană, care s-a făcut cunoscută în cursul mişcării de contestare de la Kiev.

"Civili nevinovaţi au fost ucişi în atacul (comis) de combatanţi înarmaţi (din cadrul) Pravi Sektor", afirmă diplomaţia rusă, adăugând că locuitori din zonă au "confiscat maşini ale atacatorilor în care au descoperit arme, planuri ale localităţii şi simboluri Pravi Sektor".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
baza mihail kogalniceanu 02 foto Facebook Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William în noiembrie 2023  foto   GettyImages jpg
eruptie vulcan jpg
bataie bici campanie sibiu jpg
image png
scoala fara elevi jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Mount erebus hg jpg
p 22 Barcelona WC jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net