45 de ani de la aselenizare! Teoriile care susţin că imaginile de atunci sunt false

Ultima actualizare:
Neil Armostrong, în timpul misiunii Apollo 11
Neil Armostrong, în timpul misiunii Apollo 11

"Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire" sunt cuvintele pe care le-a rostit Neli Armstrong în urmă cu 45 de ani, când el şi Buzz Alrdin păşeau pentru prima dată în istorie pe Lună.

Armstrong şi Aldrin au ajuns pe Lună în 1969, pe 20 iulie, cu misiunea Apollo 11. Ca dovadă a reuşitei lor, au fixat un steag american pe surprafaţa Lunii. Au urmat alte cinci zboruri, iar în total 12 astronauţi au păşit pe surpafaţa Lunii, între 1969 şi 1972, ca parte a programului iniţiat de John F. Kennedy.

Imaginile filmate în timpul primei aselenizări, dar şi cuvintele lui Armstrong au făcut înconjurul lumii şi au dat naştere la discuţii aprinse privind adevărul din spatele primei aselenizări.


    Neil Armostrong, în timpul misiunii Apollo 11Foto: Getty
Neil Armostrong, în timpul misiunii Apollo 11Foto: Getty

Au 45 de ani de atunci, iar misiunea Apollo este încă un subiect controversat şi există numeroase teorii ale conspiraţiei susţin că totul e a fost o minciună elaborată pusă la cale de Statele Unite şi NASA. Iată câteva dintre cele mai des întâlnite argumente folosite de cei care cred că imaginile cu cei doi astronauţi au fost filmate într-un studiou.

1. Steagul american se mişcă după ce e fixat, deşi nu există vânt pe Lună. Imaginea steagului care pare a se mişca în bătaia vântului a ridicat mereu semne de întrebare, dar explicaţia e una cât se poate de simplă: bucata de material încă se mişcă după ce bara e fixată din simplă inerţie.

2. Nu se vede nicio stea în imagini. Deşi te-ai aştepta să vezi stele în fotografiile făcute atunci, e normal ca ele să nu fie vizibile, având în vedere că cei doi au aselenizat într-o dimineaţă lunară, iar lumina Soarelui e foarte puternică. Stele nu au aceaşi intensitate, aşa că nu se văd.

3. Modulul care a aselenizat nu a lăsat niciun crater în urma sa. Cum modulul lunar s-a oprit într-o zonă pietroasă, nu avea cum să facă un crater. În plus, lipsa aparentă a gravitaţiei face ca imapctul să nu fie atât de puternic încât să lase urme importante.

4. Urmele lăsate de astronauţi în praful lunar nu dispar imediat şi par a fi făcute pe nisip ud. Faptul că pe Lună nu există vânt face ca praful lunar care îi acoperă suprafaţa să nu se mişte cu uşurinţă, iar urmele să dispară mai greu

5.Rocile aduse de pe Lună seamănă cu unele găsite în Antarctica. Adevărul e că au fost găsite pietre lunare pe Pământ, dar sunt oxidate şi arse pentru că au intrat în contact cu atmosfera terestră ca asteroizi. Geologii au confirmat că rocile aduse cu misiunile Apollo sunt aduse de pe Lună de oameni.

6.Toate cele şase aselenizări au avut loc când Richard Nixon era preşedinte, în ciuda avansurilor tehnologice. Acest argument este folosit de cei care vor să îl arate cu degetul pe Nixon. Adevărul e că după programul Apollo, NASA a rămas fără fonduri şi nu mai era interesată să trimită oameni pe Lună. Nici ruşii nu au avut vreun interes de a trimite astronauţi acolo după reuşita americanilor, iar ambele părţi au realizat că e mai profitabil să nu mai finanţeze astfel de misiuni. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net