Cel mai mare "domino uman" din lume, realizat de chinezi

Ultima actualizare:
Domino uman
Domino uman

Peste 10.000 de persoane au stabilit, joi, un nou record Guinness, realizând cel mai mare "domino uman" din lume, într-un oraş din Mongolia Interioară, depăşind precedentul record stabilit cu un deceniu în urmă în Singapore, anunţă Mediafax.

Cei 10.267 de chinezi, dintre care cei mai mulţi erau studenţi, au format un lanţ uman într-o piaţă imensă şi au avut nevoie de o oră şi 20 de minute pentru a stabili acest record.

"Dominoul uman a avut succes. Noul record este de 10.267 de persoane. Acesta este un nou record Guinness", a declarat Wu Shaohong, un reprezentant al Guinness Records, la postul de televiziune naţional din China, care a difuzat imagini de la acest eveniment.


    Domino uman
Domino uman

Evenimentul, organizat în oraşul Ordos din provincia Mongolia Interioară, a debutat cu o pasă cu mingea dată de fostul star din NBA jucătorul de baschet Mengke Bateer primei persoane din lanţul uman, care, asemenea unei piese de domino, a căzut uşor pe spate, declanşând astfel "dominoul uman".

Participanţii s-au antrenat mai mult de patru ore, în fiecare dintre cele trei zile de pregătire care au precedat evenimentul, informează agenţia de presă chineză Xinhua.

Precedentul record Guinness pentru un domino uman a fost stabilit de 9.234 de studenţi din Singapore, în anul 2000.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net