Gabriela Firea vrea să-i ridice statuie lui Ronald Reagan în București

Ultima actualizare:

    Ronald Reagan, cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite ale Americiifoto: Getty
Ronald Reagan, cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite ale Americiifoto: Getty

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vrea să investească în ridicarea unei statui a lui Ronald Reagan în centrul Bucureștiului.

Edilul motivează această investiție ca fiind un simbol al democrației și căderii comunismului. „Doresc să avem în București statuia președintelui american Ronald Reagan, pentru că acesta reprezintă un simbol al democrației, al luptei împotriva comunismului, al respectării drepturilor omului, al libertății presei, dar și al economiei de piață”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.ro.

„Acest monument va fi amplasat în centrul orașului și îi reasigur pe toți cetățenii Bucureștiului că investițiile culturale nu se realizează în detrimentul proiectelor sociale, de infrastructură sau din domeniul sănătății. Capitala României trebuie să se dezvolte unitar, atât din punct de vedere cultural, cât și social și economic”, a mai declarat Gabriela Firea.

Ronald Reagan a fost cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Acesta a contribuit la prăbușirea regimului comunism din Europa de Est, având o politică intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada Războiului Rece. 

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net