Ce a făcut tatăl pentru copilul bolnav de cancer care se credea "monstru"

Ultima actualizare:

    Josh a ales să fie alături de fiul său într-un mod ineditFoto: Facebook
Josh a ales să fie alături de fiul său într-un mod ineditFoto: Facebook

Gabriel avea șapte ani atunci când copilăria lui a luat o turnură neașteptat de dureroasă. A aflat că are cancer la creier, iar întreaga lui viață a atârnat din acea clipă de un fir de ață. Deși a reușit să scape de teribila boală, Gabriel a rămas cu o cicatrice urâtă care îl va urmări mereu. Pentru a-l face să se simtă mai bine, tatăl lui a luat o decizie radicală.

În 2015, Josh Marshall a fost devastat de vestea că Gabriel, fiul său care acum are 8 ani, a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer la creier. Pentru ca puștiul să poată fi salvat, acesta a fost supus la o serie de tratamente și chiar la operație, pentru ca medicii să-i îndepărteze cea mai mare parte din tumoare, notează Mirror.

Au trecut nouă luni de când băiețelul se simte bine, iat tratamentul dă roade, însă cicatricea care i-a rămas în urma intervenției chirurgicale l-a făcut să se numească "monstru" de unul singur. Când a auzit un astfel de cuvânt dur, Josh a luat o decizie pe care nu mulți ar lua-o. Pe cât de creativă, pe atât de dureroasă a fost maniera lui de a-și sprijini odorul. Și-a făcut un tatuaj care imită chiar cicatricea lui Gabriel. "Dacă oamenii vor să se holbeze la el, se pot holba la amândoi", a declarat Josh Marshall.

Bărbatul s-a tatuat pentru a imita cicatricea fiului
Bărbatul s-a tatuat pentru a imita cicatricea fiului
image
image
image
image
image
image
copii calatorie avion jpg
3 lacul ursu jpg jpeg
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net