Au fost șocați de ce au descoperit în apa de la robinet

Ultima actualizare:

    Au fost uimiți de ce substanță au descperit în apa de la robinetDoto Pixabay
Au fost uimiți de ce substanță au descperit în apa de la robinetDoto Pixabay

Locuitorii unui oraș din Statele Unite au fost avertizați să nu bea, să gătească sau să-și facă baie folosind apa așa-zis potabilă de la robinet timp de două zile după ce s-a descoperit o substanță străină în aceasta.

Autoritățile orașului Hugo din Statele \unite, care nu are mai mult de 800 de locuitori, au descoperit că în apa potabilă livrată către fiecare locuință se regăsește THC, care este substanța psihoactivă din canabis, după cum relatează Metro.co.uk.

În ciuda faptului că în Colorado consumul responsabil de canabis este legal, nu se știe cum a ajuns această substanță în apa de la robinet. Poliției care investighează cazul i s-au alăturat și agenți federali pentru a aduna și a cerceta amănunțit probele.

Din fericire, nu a fost semnalat niciun caz de îmbolnăvire sau intoxicare cu substanța THC. Specialiștii au început operațiunea de purificare a apei și au spus că aceasta va fi redistribuită nepoluată în cel mai scurt timp.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net