Cum îţi dai seama că are intenţii serioase cu tine. Gesturi care îl dau de gol

Ultima actualizare:

    În momentul în care un bărbat este îndrăgostit de o femeie şi are intenţii serioase, se dăruiește în totalitatefoto:123RF
În momentul în care un bărbat este îndrăgostit de o femeie şi are intenţii serioase, se dăruiește în totalitatefoto:123RF

În momentul în care un bărbat este îndrăgostit de o femeie şi are intenţii serioase, se dăruiește în totalitate. Iar comportamentul lui față de ea poate dovedi iubirea mai bine decât orice declarație.

“Când un bărbat ține cu adevărat la tine, e imposibil să nu se simtă vulnerabil. Și pe cât de mult își va dori să te protejeze cumva de o eventuală suferință, pe atât de mult va avea grijă șă-și păstreze atitudinea neoșalantă în prezența ta”, a spus Sherry Argov în cartea sa „De ce bărbații se însoară cu scorpii”.

Îți va permite să ai în permanență acces la viața lui

După șase luni, atenția lui nu se va diminua cu nimic față de prima lună. La un moment dat, te va lăsa pe tine să răspunzi la telefon în locul lui. Aproape fără excepție, te va invita să iei parte la tot ceea ce face el.

Mai presus de orice, te va respecta ca femeie

Când un bărbat te iubește sincer va vorbi despre tine cu respect, pentru că te consideră femeia visurilor lui. Te va numi iubita lui, prietena lui sau logodnica lui.

Interesul lui pentru tine va fi statornic și consecvent

Dacă are planuri de viitor, nu te va contacta doar când și când. Nu va fi zgârcit cu timpul lui liber și te va căuta mereu.

Își va concentra întreaga energie asupra relației voastre

Când un tip ține la tine, este mult mai atent și își dorește să te facă fericită. Are o anumită nervozitate și emotivitate. Poți să îl suni la orice oră și să îi ceri orice.

Nu o să inventeze scuze

Nu vor exista grade și niveluri în iubirea ce ți-o poartă. Când un bărbat iubește, chiar dacă mai are și câte o zi proastă, nu va apuca să-ți îndruge baliverne ca să scape de tine.

Va fi de partea ta chiar și atunci când greșești

Prietenii lui nu vor putea să te umilească, iar el va avea grijă să-ți protejeze sentimentele. Dacă o colegă de serviciu îl sună la miezul nopții, o să o roage politicos să nu mai sune la o oră atât de târzie. O să ai mereu impresia că ești prioritatea lui principală.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net