Pe ea, mama nu o poate ţine în braţe

Ultima actualizare:

    Lorena va trebui din nou operată  peste 6 luni, apoi la vârsta de 6 ani
Lorena va trebui din nou operată peste 6 luni, apoi la vârsta de 6 ani

A trecut o lună şi jumătate de când a venit pe lume, însă micuţa Lorena Rădulescu nu a putut să se bucure de braţele ocrotitoare ale mamei. Inimioara ei e bolnavă şi de aceea trebuie să stea în incubator.

Florina Rădulescu, mămica micuţului îngeraş, a cerut ajutorul medicilor şi a alergat peste tot unde a aflat că cineva i-ar putea salva fetiţa de la moarte.

Nu s-a gândit nici un moment că bebeluşul pe care îl zărea pe monitorul ecografului, când a mers la control, se va naşte cu malformaţii la inimă.

Ea, o tânără de la ţară, din satul Trestieni, judeţul Giurgiu, a sperat că îi va aduce băieţelului ei de 5 ani o surioară sănătoasă!

Şi atunci când i s-a declanşat naşterea la 8 luni şi a fost trimisă cu Salvarea la Maternitatea Giuleşti s-a gândit că-i doar vina ei, că poate muncise mai mult în acea zi.

A aflat după cinci zile de ce fetiţa ei stă la Terapie Intensivă. A fost momentul în care, Florina şi Lorena au fost transferate de la „Giuleşti" la spitalul „Marie Curie".

Dl. doctor Alin Nicolescu, cardiolog pediatru, a fost cel care i-a pus diagnosticul de atrezie de artera pulmonară, dextrocardie şi canal arterial permeabil larg şi a menţionat că „sugarul necesită urgent corecţie chirurgicală caridiovasculară de tip şunt sistemico-pulmonar".

Din păcate, în clinica nouă de la „Marie Curie" nu se poate opera încă.

Părinţii Lorenei au făcut toate demersurile şi au obţinut de la Ministerul Sănătăţii formularul E112, cu ajutorul căruia fetiţa va fi operată în clinica de lângă Dormund, de către celebrul chirurg cardiolog Eugen Săndică.

Operaţia e programată pentru miercuri, 28 martie. Problema mare sunt acum banii pentru biletele de avion de întoarcere şi şederea timp de trei săptămâni în Germania, deoarce transportul la dus îl au achitat de un grup de jurnalişti de televiziune.

Click! şi campania „Din inimă pentru copii" le va oferi suma necesară pentru întoarcere.

Dacă doriţi, însă, să ajutaţi această fetiţă, puteţi depune bani pe numele ei, în contul Fundaţiei Adevărul, deschis la BCR, sucursala Tunari: RO09 RNCB 028600 11331 00003 - în lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net