FOTO Ştefan Stan şi-a făcut implant de păr. S-a speriat de anestezie mai rău ca un copil: «Mi-a fost frică»

Ultima actualizare:
Stefan Stan şi-a facut implant de par
Stefan Stan şi-a facut implant de par

După ce, ieri, s-a lăsat tuns zero de către Cătălin Măruţă în direct, astăzi Ştefan Stan a mers la o clinică din Capitală pentru a-şi face implant de păr. Azi a trecut prin prima parte a procedurii, iar mâine medicii vor termina de implantat firele de păr.

Implanturl de păr e în rândul bărbaţilor celebri la fel de dorit precum silicoanele în rândul femeilor. Astăzi, a fost rândul lui Ştefan Stan să treacă pragul unei clinici private pentru a scăpa, pentru totdeauna, de chelie.

Cântăreţul nu a avut deloc emoţii, a primit de la medici toate informaţiile pe cale le-a cerut, apoi s-a aşezat pe masa de operaţie. S-a pierdut puţin cu firea când a aflat că i se va face anestezie, dar până la urmă n-a avut ce face si a fost nevoit să-i asculte pe specialişti.

Astăzi, medicii i-au implantat 1300 de grefe, adica jumătate din total. "Mi-a fost frică, am crezut că o să mă doară de nu o să mai pot să respir", a spus el.

Stefan Stan şi-a facut implant de par
Stefan Stan şi-a facut implant de par

Stefan Stan şi-a facut implant de par
Stefan Stan şi-a facut implant de par

Stefan Stan şi-a facut implant de par
Stefan Stan şi-a facut implant de par


    Stefan Stan şi-a facut implant de par
Stefan Stan şi-a facut implant de par

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net