m.click.ro

top sombra

«Ne-au mai omorât o dată puii degeaba!»

S-a întors aviara în Delta Dunării

Eugenia Crinschi  nu se mai sperie de veterinari, pentru că e păţită deja de la aviara din 2006

Eugenia Crinschi nu se mai sperie de veterinari, pentru că e păţită deja de la aviara din 2006

În Letea, un sat rupt de lume din Delta Dunării, mai sunt câteva gospodării îngropate în nisip. În centrul satului, localnicii s-au adunat să se sfătuiască ce să facă cu păsările din ogradă. Comisia Europeană a anunţat că iar e aviară lângă Sulina!

La ultima casă stă Eugenia Crisnchi (67 de ani). A aflat că e aviară după ce două speciale au dezgropat sâmbăta trecută păsările moarte şi au stropit în tot satul.

„Am auzit prin mahala că au început să moară găinile prin curţi, că ferme nu avem aici. Suntem obişnuiţi să ne moară păsările primăvara şi când se întâmplă, le îngropăm, aici, în nisip", arată cu mâna locul.

În curte are 13 găini grase şi frumoase pe care vrea să le taie înainte să i le ia veterinarii. „Nu mi-e teamă să le mănânc după, că moare gripa la frigider", adaugă localnica.

„A mai fost o dată aviară şi ne-au omorât orătăniile din coteţ degeaba", spune şi Lucian, un localnic. Antonel Pocora, primarul comunei C.A. Rosetti, de care aparţine Letea, infirmă existenţa unui focar de gripă aviară.

„Nu am nici un act oficial de boală în localitate, este o suspiciune. S-au luat probe din două gospodării unde au fost mortalităţi, iar veterinarii au omorât deja 50 de găini", a declarat primarul. Prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu, a menţionat că medicii s-au instalat deja în zona C.A Rosetti - Periprava şi vor dezinfecta zona satului Letea.

«Este exclusă combinarea virusului aviar cu cel porcin»

Ministerul Sănătăţii a decis ca cele aproximativ 350 de persoane care locuiesc în zona în care s-a semnalat apariţia gripei aviare să fie supravegheate în permanenţă.

În cazul apariţiei virozelor respiratorii medicii le vor recolta probe. Consilierul ministrului sănătăţii, prof. dr. Geza Molnar, a declarat că "Nu poate fi vorba despre o combinare a virusului aviar cu cel al gripei porcine în localitatea tulceană Letea, deoarece în această zonă nu a fost înregistrat nici un caz de infectare cu AH1N1".

«Nu este nici un pericol pentru populaţie»

Marian Zlotea, preşedintele ANSVSA, spune că nu există nici un pericol pentru populaţie, după apariţia acestui nou focar de gripă aviară şi nici nu a mai apărut un alt caz în Letea, din 13 martie.

„Din 14 martie, de când am terminat de aplicat măsurile legale nu a mai apărut nici un caz clinic", a spus Zlotea. El a precizat că măsurile sanitar-veterinare au fost luate într-o singură gospodărie şi autorităţile vor continua să monitorizeze zona timp de 30 de zile.





«Iar n-o să mai fie picior de turist pe aici»

„Românii au cam învăţat circul, chiar mă miram că se apropie sezonul turistic în Deltă şi e linişte. Iar n-o să mai fie picior de turist pe aici. S-a făcut linişte cu gripa porcină şi pac aviară. S-o fi terminat vaccinul şi trebuie făcut altul", declară Virgil Munteanu, preşedintele Asociaţiei de Turism Delta Dunării.




Citeşte şi:

Un caz confirmat de gripă aviară descoperit în Deltă!

Românii îşi caută de lucru la o fermă unde s-a descoperit gripă aviară



top destacado

125 de localităţi, lovite în 2006


17 octombrie 2005 -În Delta Dunării, localitatea Ceamurlia de Jos, primul caz confirmat de pasăre bolnavă de H5N1 Maladia păsărilor s-a extins, în şapte valuri succesive, în 125 de localităţi din 21 de judeţe Au fost sacrificate circa un milion de păsări ale localnicilor şi de la fermele din Codlea La 30 iulie 2006, a fost declarat închis ultimul focar Ultimul caz în Europa a fost semnalat în martie 2009, în Germania.

bottom destacado

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
    Din inima pentru copii

    Trimite unui prieten!




    top down