m.click.ro

top sombra

Un mecanic a ars de viu, sub maşina pe care o repara - FOTO

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră. Foto: Ana Poenariu

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră. Foto: Ana Poenariu

O altă persoană a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce atelierul în care se afla s-a făcut scrum. Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă pe strada Matei Millo, la un atelier mecanic, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la una dintre maşinile care era reparată. Ilie Fara, un angajat, în vârstă de 67 de ani a murit pârjoilit de limbile de foc, în timp ce repara o maşină în şahtul atelierului. Patronul, Helmut Lazăr, de 57 de ani, se află internat la Spitalul Judeţean  Sibiu cu arsuri grave pe faţă şi mâini.

Fumul i-a scos pe oameni din case
Martorii catastrofei povestesc terifiaţi incidentul. „Am văzut mult fum, credeam că este ceaţă. Apoi am ieşit în stradă şi am auzit bubuituri, am văzut fum mare şi flăcări”, spune Sebastian Ciocea, unul dintre vecini.  Trecătorii au sunat imediat la 112 pentru a chema ajutoare. „Ne-am speriat când am văzut un bărbat pârjolit pe toată faţa. Au venit imediat pompierii şi ambulanţele. Era un fum înnecăcioş”, mărturiseşte Constantin Pleşa. Medicii de la SMURD l-au transportat pe Helmut Lazăr, de 57 de ani, patronul atelierului mecanic, la spital. „Avem două victime, una la spital, cu arsuri dar conştientă, din păcate, cea de-a doua a decedat carbonizată în şahtul auto”, a declarat Cosmin Balcu, inspectorul şef al ISU Sibiu.

ITM-ul face anchetă
Reprezentanţii Inspectoratului de Muincă spun că patronul atelierului figurează ca persoană fizică autorizată, ceea ce înseamnă că nu avea voie să aibă angajaţi. „Martorii au povestit că persoana care a decedat era doar un prieten al patronului, însă noi am început o anchetă, pentru a stabili dacă este vorba despre muncă la negru. Figurând ca persoană fizică autorizată, proprietarul atelierului nu putea avea angajaţi, dar ancheta pe care am început-o va stabili exact toate detaliile“, ne-a spus Mihai Smărdoiu, director adjunct IMT Sibiu.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
    Din inima pentru copii

    TOP STIRI

    indisponibil temporar.

    Trimite unui prieten!




    top down