Neputincioşi şi cuprinşi de disperare, am acceptat ajutorul autorităţilor oraşului Lehliu. Localitatea s-a transformat, pentru 18 ore, în cazarmă.
Bătrânii, gravidele şi copiii, îngheţaţi de frig, au fost cazaţi la un cămin, iar restul oamenilor, cu sutele, au luat cu asalt casele particularilor şi sala de consiliu a Primăriei.
Printre înzăpeziţi, Radu Mazăre şi fiul acestuia. Duminică dimineaţa, autorităţile anunţau pericolul: cod portocaliu în mai multe judeţe. Norii de zăpadă s-au năpustit repede peste case şi drumuri.
Acestea din urmă au fost nevoite să se declare învinse. Astfel, Autostrada Soarelui, pe tronsonul Lehliu-Bucureşti a fost închisă, lăsându-ne să sperăm, împreună cu ceilalţi şoferi, că, devierea de la traseu, pe DN3, ne va ajuta. Din acel moment însă, s-a instaurat haosul.
Maşini mici, autocare şi camioane s-au înghesuit pe drum, fără ca vreun utilaj de deszăpezire să mai poată interveni.
Am rămas blocaţi la Lehliu. Poliţia a oprit accesul către ieşirea din oraş, dar mulţi dintre şoferi s-au aventurat şi au trecut prin baraj. Edilul oraşului a sărit în ajutorul nostru şi a organizat, în interiorul Primăriei, un adevărat adăpost.
Vezi aici starea drumurilor naţionale
Îngheţaţi, dar mai ales speriaţi, am fost încălziţi cu ceai fierbinte, sendvişuri şi delectaţi cu filme, proiectate pe un perete. Disperaţi că nu ne-am mai putut întoarce la Bucureşti, am întrebat, aproape nervoşi, când se eliberează drumul. Promt, au venit şi explicaţiile.
"Utilajele de deszăpezire nu pot interveni din cauza şoferilor indisciplinaţi. Mulţi dintre ei au depăşit coloanele formate, au căzut în şanţ, s-au răsturnat, iar maşinile nu pot face nimic", a încercat să ne explice edilul.
Mulţi dintre cei înghiţiţi de nămeţi au rămas, după câteva ore, fără benzină. Şi-au abandonat, disperaţi, maşinile, pe mijlocul străzii şi "s-au cazat" cu noi.
"Abia am reuşit să scot câteva maşini înzăpezite din tunelul care s-a format la Tămădau", ne-a mai spus primarul.
După o noapte petrecută la Lehliu, cu toţii am răsuflat uşuraţi, atunci când am primit vestea că vom putea părăsi localitatea, în cursul zilei de luni. Coşmarul s-a terminat, ieri, doar după ce buldozerele au reuşit să biruiască în lupta cu omătul furios.
Citeşte şi:
Peste 60 de trenuri anulate din cauza viscolului!
Porturile au fost închise din cauza viscolului
Saltul peste nămeţi, sport extrem în oraş
Curăţă trotuarele pentru ajutorul social
Copiii rămân în vacanţă şi azi
Copiii de grădiniţă şi elevii din clasele primare şi gimnaziale stau şi astăzi acasă, din pricina vremii, a decis Inspectoratul Şcolar Bucureşti (ISMB). Situaţie similară şi în judeţele Brăila, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Ilfov.
În Capitală, la solicitarea primarului general, au fost suspendate cursurile pentru ziua de 9 februarie, iar alte judeţe au inclus şi unele licee. Totuşi, dacă părinţii decid să îşi trimită copiii la grădiniţă pentru că nu au cu cine să îi lase, aceştia vor fi primiţi şi supravegheaţi de către cadrele didactice, a decis ISMB.
Buzău

Galaţi

Focşani

Salvatorii de mămici
Buzău
O femeie însărcinată în şapte luni, din localitatea Movila Banului, a fost scoasă dintre nămeţi cu ATV-uri şi maşini de teren şi transportată la Ambulanţa SMURD.
Femeia intrase de duminică-noapte în travaliu şi, pentru că echipajul de prim-ajutor nu a reuşit să ajungă la ea din cauza zăpezii, şeful ISU Buzău a solicitat ajutorul membrilor clubului Extreme Adventure din Buzău.

Teleorman
Ore întregi de spaimă şi durere, petrecute izolată de troienele de zăpadă, pentru o femeie din comuna Poieni. Viscolul şi ninsoarea abundentă au obligat-o să nască acasă.
Ajutorul ei a fost altcineva: poliţistul din sat. Cornelia Marin, de 31 de ani, a reuşit să aducă pe lume un băieţel perfect sănătos, de 3,500 kilograme, ajutată de Dorin Pârşoagă, tânărul poliţist din sat. În cele din urmă acesta a găsit o doctoriţă şi a adus-o la femeie acasă.

Olt
O tânără însărcinată, de 22 de ani, din comuna Crâmpoaia, a fost dusă prin troiene la Spitalul din Caracal, duminică seară. În timp ce echipajele de jandarmi şi ambulanţele rămăseseră blocate în nămeţi, un bărbat a organizat salvarea tinerei.
"Am auzit că ambulanţa nu putea să iasă din comună. Am făcut rost de un tractor, am legat ambulanţa şi am plecat cu ea târâş. Am mers pe câmp, pe arătură, pe unde am nimerit, numai să ajungem mai repede. Am făcut două ore şi ceva până la Caracal", povesteşte Gheorghe Berechet.
Nicoleta Pârlitu, a născut în jurul orei 22.00, un băiat sănătos, de 2,800 kilograme, după un travaliu de cinci ore.

