Incidentul a avut loc, miercuri noaptea, în jurul orei 1.30, la primăria din localitatea dâmboviţeană Vişina. Trei indivizi mascaţi au pătruns în instituţie imediat după ce paznicul şi-a încheiat rondul de noapte.
Paznicul Dumitru Nemeşu (59 de ani), nu a putut să le ţină piept celor trei. A fost bătut bine iar apoi a fost legat cu un cablu de telefon. Indivizii au cotrobăit prin toate birourile.
"M-au lovit cu pumnii în gură. Mă ameninţau că dacă nu le dau bani mă omoară. Erau mascaţi, decât ochii li se vedeau şi aveau mânuşi", a spus paznicul.
La un moment dat, tâlharii au mişcat un fax, iar aparatul a început să piuie şi indivizii au luat-o la sănătoasa. Oamenii legii au deja doi suspecţi.



* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza