m.click.ro

top sombra

Au închis restaurantul să mănânce Primele Doamne

Soţia preşedintelui Siriei, scoasă în oraş de Maria Băsescu

Asma  al-Assad a  impresionat prin  ţinuta elegantă. Maria Băsescu şi-a  primit  oaspetele  într-un taior pe nunaţe de verde şi maro

Asma al-Assad a impresionat prin ţinuta elegantă. Maria Băsescu şi-a primit oaspetele într-un taior pe nunaţe de verde şi maro

Prima Doamnă, Maria Băsescu, a petrecut, ieri, câteva ore, ca între fete, cu Asma al-Assad, soţia preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad.

Consoarta lui Traian Băsescu a scos-o în oraş pe Asma al- Assad, la un restaurant de fiţe din cartierul Primăverii. Cele două doamne şi suitele lor s-au putut bucura de intimitate totală pentru că localul Uptown de pe aleea Alexandru din centrul Capitalei a fost securizat la maximum.

Pe lângă ofiţerii SPP, mai multe gărzi de corp ale celor două prime doamne au asigurat liniştea atât în interiorul localului cât şi de jur împrejurul acestuia. Preşedintele sirian, Bashar al-Assad şi soţia sa Asma al-Assad se află într-o vizită oficială în România, de două zile, la invitaţia şefului statului, Traian Băsescu.

Restaurantul Uptown în care şi-a omenit Maria Băsescu invitata are specific internaţional care ard la buzunar clientul. După prânz, Asma al-Assad, care are 35 de ani şi s-a născut la Londra a mai vizitat, ieri, sediul Smurd, Muzeul Cotroceni şi o grădiniţă de copii hipoacuzici, fiind însoţită de Maria Băsescu, soţia preşedintelui României.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
    Din inima pentru copii

    Trimite unui prieten!




    top down