Fetele nemăritate își visează joi noapte ursitul

Ultima actualizare:

    Sânzienele se prind în horă și dau puteri deosebite florilor și buruienilor
Sânzienele se prind în horă și dau puteri deosebite florilor și buruienilor

Creștinii ortodocși prăznuiesc vineri Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care coincide cu Sânzienele. Ioan Botezătorul a fost trimis de Dumnezeu să vestească venirea lui Iisus.

Prorocul Ioan, model de pocăinţă, şi-a îndeplinit misiunea, botezându-l pe Hristos în apele Iordanului. De asemenea, anual, în noaptea de 23 spre 24 iunie, sărbătorim Sânzienele sau Drăgaica. Potrivit tradiției, aceasta e noaptea în care se spune că cei vii pot lua legătura cu persoanele decedate, iar fetele pun sub pernă flori de sânziene, în speranţa că, astfel, îşi vor visa ursitul. A doua zi, ele merg la un magician care le descifrează visul. Pe vremuri, femeile căsătorite îşi prindeau flori de sânziene la mijloc pentru a fi ferite de dureri de spate la muncile câmpului. Lucrătorii ogoarelor urmăresc starea vremii de Sânziene. Tradiţia populară spune că, dacă plouă, nu e un semn bun: înseamnă că va ploua încă 40 de zile, iar vremea rea va aduce necazuri oamenilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
cuplu cearta jpg
ploi jpeg
bar g712d79cb7 1920 jpg
fabrica 2 1600x1000 jpg
Papanasi png
Vipera neagră Foto Adrian Florin Vrăbiescu (2) jpg
Carne de pui jpg
Caine in cusca FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net