Pagina 2
pensie jpeg
Cum se vor recalcula pensiile din toamna anului 2024. Modelul deciziilor a fost emis
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor pentru toamna anului 2024, iar acestea au fost deja publicate în Monitorul Oficial.
bani jpeg
O categorie de români poate primi 1330 de lei de la stat. Vezi dacă și tu poți beneficia de această sumă
Statul român oferă subvenții consistente fermierilor care se implică în creșterea și îngrijirea animalelor, iar una dintre cele mai avantajoase subvenții este destinată celor care cresc bivoli.
capsuni freepik jpg
Cu ce trebuie să stropești căpșunile. Vor crește mari, gustoase și sănătoase
Căpșunile sunt una dintre plăcerile verii, iar cultivarea lor în grădina proprie poate fi foarte satisfăcătoare. Pentru a obține o recoltă bogată de căpșuni mari, gustoase și sănătoase, este esențial să le oferiți o îngrijire corespunzătoare și să le hrăniți în mod adecvat.
primul teatru oravita jpg
Primul teatru din România a fost ridicat cu ajutorul a două loje masonice. Aici, Eminescu a fost sufleor la 18 ani
Au trecut peste 230 de ani de la data la care în România s-a ridicat prima clădire din România construită cu un singur scop: acela de a fi teatru.
Mihail Sadoveanu (© Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj / Wikimedia Commons)
Cine a fost marea iubire a lui Mihail Sadoveanu. S-a îndrăgostit nebunește de ea la 60 de ani: „Iartă-mă că-mi ești prea dragă”
Mihail Sadoveanu, marea voce a literaturii române, a trăit o viață plină de pasiune și împliniri literare, fiind unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea din România.
image png
Satul părăsit din România. Deși peisajele îți taie răsuflarea, nu mai vezi picior de om aici
În zona bisericilor fortificate din zona Biertan – Richiș - Agnita, vei ajunge în universul fermecător al satului Mighindoala, cunoscut și sub numele de Valea Îngerilor. Imaginile surprinse în această vale pitorească, flancată de înălțimi stâncoase și case acoperite de vegetație, o să vă captiveze
weekend distractie jpeg
Alertă în România. A apărut un nou drog deosebit de periculos. Un copil de 13 ani a murit
Pe piaţa drogurilor a apărut un nou tip de comprimat, cu un personaj din jocurile Nintendo, Donkey Kong, şi care recent a ajuns şi în România, a afirmat
image png
Cea mai frumoasă cale ferată din România. Se întinde pe 14 tuneluri și 10 viaducte, iar peisajele sunt de basm
În inima României se ascunde un adevărat miracol al ingineriei feroviare, o cale ferată cu o istorie impresionantă și peisaje care îți taie respirația. Calea ferată Oravița-Anina, inaugurată pe 15 decembrie 1863, reprezintă nu doar o rută feroviară, ci o capodoperă a construcției
buletin jpg
Se schimbă CNP-urile românilor. Cum vor arăta noile coduri personale
Operaționalizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIASC) aduce o serie de schimbări importante în ceea ce privește generarea Codului Numeric Personal (CNP). Acest lucru nu va afecta datele înscrise pe actele de identitate în vigoare.
image png
O femeie în vârstă de 63 de ani și iubitul ei de 26 de ani se pregătesc să devină părinți. Povestea de dragoste care a șocat o lume întreagă
Fiecare poveste de iubire în care există o diferență mare de ani între parteneri este încă o dovadă a faptului că vârsta este doar un număr. Expunem astăzi povestea a doi îndrăgostiți - ea 63 de ani, iar el 26 de ani, care împreună se pregătesc să devină părinți.
Verde pentru Biciclete
Programul inedit dintr-un mare oraș european! Oamenii pot primi bani dacă merg cu bicicleta
Un oraș emblematic din Europa a alocat fonduri de 1,2 milioane de euro pentru a recompensa cetățenii care aleg să meargă cu bicicleta, în locul unei mașini. Autoritățile iau în calcul să implementeze acest proiect vreme de un an.
podul giurgiu ruse jpg
Cel mai popular pod intră în reparații capitale. Toți românii îl traversează atunci când pleacă în vacanță
Autoritățile bulgare au anunțat în mod oficial începerea lucrărilor de reparații asupra unui rost de dilatație situat pe podul care leagă orașele Ruse și Giurgiu, pe partea aflată sub jurisdicția lor.
Regele Charles si Printul William Foto GettyImages (3) jpg
Mărturisirea dramatică făcută de Regele Charles. Ce a spus despre lupta sa împotriva cancerului
Luni, în timpul unei vizite la Muzeul aviatic al armatei, regele Charles a făcut o mărturisire personală despre lupta pe care o duce împotriva cancerului. Monarhul i-a spus unui veteran al armatei britanice că și-a pierdut simțul gustului.
vreme furtuna png
Vremea o ia razna în România! Meteorologii, anunț de ultim moment
După cum putem observa cu toții, vremea din ultimul timp a fost destul de haotică, iar temperaturile din termometre sunt ușor sub media obișnuită pentru această perioadă din an.
airplane cabin 7022154 1280 jpg
Secretele bine ascunse ale avioanelor de pasageri. De ce se sprijină stewardesele pe mâini atunci când aeronava decolează și aterizează
Revizuirea tacită sau revizuirea de 30 de secunde este o practică recomandată pentru echipajul de cabină, care își recapitulează mental aspectele esențiale ale procedurii de evacuare în caz de urgență înainte de fiecare decolare și aterizare, reducând astfel riscul de distrageri.
pofta manacare jpg
Ce alimente îţi taie pofta de mâncare. Dacă vrei să scapi de kilogramele în plus, trebuie neapărat să le consumi
Vrei să mai scapi de kilogramele acumulate peste iarnă şi ţi se pare că nici o dietă nu mai funcţionează în favoarea ta?
Copil spital
Trei copii au băut rachiu până au ajuns în comă alcoolică! Părinții i-au dus imediat la spital
O situație uluitoare a lăsat fără cuvinte medicii din Suceava. În timp ce se aflau în vizită la rudele lor din Gura Humorului, trei copii din Harghita, doi gemeni în vârstă de 7 ani, cât și altul de 11 ani, au ajuns la spital în comă alcoolică.
apicultorii au pierdut multe albine
Un mare oraș din România a fost invadat de albine! Ce a provocat apariția insectelor
Cu siguranță că fiecare dintre noi am observat că vremea din ultimele zile a fost extrem de haotică, cu schimbări bruște de temperatură, diferențe mari între zi și noapte, cât și cu o presiune atmosferică tot mai mare. Iar nu doar noi suntem afectați de vremea din ultima perioadă, ci și albinele!
shutterstock 1710655687 jpg
Au primit patru luni de închisoare că şi-au retras copiii de la şcoală
Unul dintre cele mai mediatizate procese în rândul părinţilor cu copii la şcoală s-a încheiat. Mama şi tatăl care şi-au retras copiii de la şcoală pentru că voiau să îi şcolească acasă au fost obligaţi de instanţă să-i reînscrie în sistemul de învăţământ.
Arsenie Boca cap jpg
Imagini incredibile cu Arsenie Boca, în tinerețe. Era un bărbat frumos și de-a dreptul cuceritor
Supranumit „Sfântul Ardealului”, părintele Arsenie, pe numele său laic Zian Arsenie Boca, a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului trecut.
image png
Ce trebuie să pui la rădăcina florilor în luna iunie, pentru a avea o grădină superbă până târziu în toamnă. Trucul știut doar de grădinarii pricepuți
Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale unei curți este redat de culoarea și abundența florilor. De aceea multe gospodine își doresc să păstreze grădina înflorată pentru o vreme îndelungată, iar trucurile sunt câteva la număr.
Caligula jpg
Singurul împărat din istorie care a făcut sex cu surorile lui. A fost considerat cel mai desfrânat lider al romanilor
Orgiile evocă în mintea noastră atmosfera Antichității grecești și romane, datorită influenței filmelor provocatoare care prezintă împărați decadenti sau, poate mai ales, datorită filmului "Satyricon" al lui Fellini.
medic_consult medical_shutterstock 158366573 jpg
Ce trebuie să știe românii care au nevoie de concediu medical. Vor fi nevoiți să facă mai multe drumuri la medic
Autoritățile din țara noastră au introdus noi modificări, atunci când vine vorba despre modul în care românii își pot lua un concediu medical. Acum, indiferent de ce problemă de sănătate avem, vom fi nevoiți să facem două drumuri la medicul de familie, în numai o singură săptămână.
traffic light 876047 1280 jpg
Se pregătesc noi semafoare! Vor arăta roșu, verde, galben și alb. Ce semnifică ultima culoare
În viitorii ani, s-ar putea să vedem semafoare cu patru culori, având ca scop creșterea eficienței traficului rutier. În plus față de culorile tradiționale - roșu, galben și verde - se propune introducerea unei culori noi: alb.
pizza pixabay jpg
O româncă căsătorită cu un italian spune adevărul! De ce nu se mănâncă pizza cu ketchup în Italia
Pizza și ketchup-ul sunt o combinație extrem de comună în țara noastră, însă în Italia, țara de origine a acestui preparat delicios, nu vom vedea niciodată aceste două produse împreună pe masă.
semafor camile kumtag china captura video jpg
Au pus semafor pentru cămile, în mijlocul deșertului!
În timpul lunii mai, călăritul cămilelor este o distracție atât de populară în deșertul Kumtag din China, încât autoritățile locale au instalat semafoare pentru a evita „ambuteiajele”. Mii de oameni se îngrămădesc în această zonă turistică. În 2023, aproximativ 2.400 de cămile au fost folosite pentr
alfred blaschke parasutism 106 ani guinness world records jpg
La 106 ani, sare cu parașuta: „Nu am crezut că voi trăi atât de mult”
La 106 ani, Alfred Blaschke, alintat Al de prieteni și de familie, a primit titlul de cel mai bătrân om care a sărit cu parașuta în tandem — adică „legat” de un instructor parașutist. Bătrânul a intrat oficial în Cartea Recordurilor Guinness.
primar voineasa olt jpg
Primarul, singurul candidat la Primărie. „Băi, dar nu mai vrea nimeni? Ce vreți să fac acum, să mă retrag și eu?”
Este la al treilea mandat și nu are contracandidat. Primarul din comuna Voineasa, județul Olt, a intrat relaxat în campania elctorală. Este singura comună unde nu s-au depus liste
Thassos, Grecia FOTO Shutterstock
Psihic tare și buzunare pline pentru vacanță în Grecia. Prețurile au crescut enorm. Un român are dovada
Reguli noi și prețuri mari în Grecia. Un român a postat pe rețelele sociale bonul după ce a servit o ciorbă și câțiva mici.
bucuresti pexels jpg
De unde vin numele cartierelor din București. Ce semnificație au
Multe cartiere din București, precum Crângași, Obor, Balta Albă, Cotroceni sau Berceni, sunt extrem de bogate în istorie, iar majoritatea au împrumut denumirea de la marii domnitori ai țării. Însă, altele au povești mult mai interesante. Iată cum au ajuns unele dintre cele mai cunoscute